Rusia (bbabo.net), - Filmul austriac „Hinterland: Sin City” este un exemplu neașteptat și, trebuie să spun, un excelent exemplu al modului în care funcționează astăzi stilul expresionismului german aparținând istoriei, - soluția vizuală a tabloul lui Stefan Ruzowitzky îl face un must-see pentru orice regizor.
Stefan Ruzowitzky, câștigătorul Oscarului care a câștigat filmul The Counterfeiters din 2007, este aici din nou un maestru al originalului, lucrând cu lovituri puternice și încrezătoare. Acțiunea are loc după primul război mondial în 1920; un grup de soldați și ofițeri ai prăbușitului Imperiu Austro-Ungar se întoarce din captivitatea rusă la Viena.
Printre ei se numără și Peter Perg, un fost detectiv criminalist de succes. Timp de doi ani de captivitate, patria lor s-a schimbat dincolo de recunoaștere: puterea și splendoarea de odinioară s-au evaporat fără urmă, acum este doar o țară mică pe harta Europei sfâșiate de război. Perg însuși nu mai este același: o față desfigurată de o comoție, o privire dispărută, coșmaruri, o conștiință întunecată fac totul în jur deformat, străin, ostil. Imaginea magnetică, creată de actorul austriac de origine turcă Muratan Muslu, încă din primul cadru dă tonul a ceva dezumanizat fără speranță pentru întreaga imagine: războiul, ca noul Frankenstein, transformă lumea umană într-o adunare de sumbre, gata- a făcut monștri.
Cadru, filmul atrage privitorul în această lume sumbră, aproape monocromă, a devastării și haosului de după război. Viena arată ca o palisadă de coșuri de fabrică așezate la întâmplare, opresează cu coridoare de străzi întunecate, clădirile ei deformate, fără unghiuri drepte și verticale comprimă oamenii într-o mulțime care se zboară la întâmplare, țipă, aleile întunecate sunt pline de pericol. Expresionismul artistului Uli Simon este continuat în opera directorului de fotografiat Benedict Neuenfels: unghiuri mereu neașteptate, dureros de „anormale”, imaginea este distorsionată de optică, iar când aparatul de fotografiat străbate această mulțime, panorama fețelor vă va aminti de Capricosele lui Goya sau chiar coșmarurile lui Bosch. Orașul palatelor și catedralelor apare ca un teatru de rău augur, unde în prim-plan, în prim-plan, drumul este străbătut în permanență de burgheri de afaceri de la figuranții teatrali, parcă în josul scenei.
Și în acest anturaj devenim martori ai crimelor succesive. Mor pe rând tovarășii din Perg, crimele sunt săvârșite cu o oarecare ingeniozitate diabolică: cineva este bătut în cuie în gard în felul Sfântului Sebastian, nouăsprezece răni lacerate se citesc clar pe corp; cineva este dezmembrat și înghețat în nouăsprezece blocuri de gheață, nouăsprezece dintre cele douăzeci de degete de la mâini și de la picioare sunt tăiate... Berg va trebui să-și amintească fosta profesie și, în același timp, să descopere o mulțime de lucruri noi la foștii săi prieteni, colegi, colegii polițiști.
În această imagine, totul pare inconsecvent. Moartea însăși este umilită, călcată în noroiul drumului. Credința este revoltată, iar eroul urinează cu furie pe altarul maiestuoasei catedrale. Fragilă, aerisită, poetică Teresa Kerner, cu care Perg dezvoltă o relație platonică ciudată, este de profesie patolog, examinează cu răceală trupurile stricate (opera frumoasei Liv Lisa Fries, rafinată, construită pe contraste).
Dacă soluția vizuală a filmului ne duce cu gândul la Cabinetul Dr. Caligari de Robert Wiene și la alte capodopere ale expresionismului german, atunci numărul ritualului 19 și unele trăsături ale cadrului intrigii sunt despre thrillere precum Seven de David Fincher sau The Third. Omul de Carol Reed. Desfăşurarea acţiunii este pe îndelete, dar tensionată; atmosfera dureroasă a filmului, plină de secrete, imprevizibilitatea evenimentelor oferă un echilibru virtuoz între arthouse extraordinar de infernal și thriller comercial care poate capta imaginația privitorului. Este, parcă, însăși întruchiparea urâțeniei și a coșmarurilor războiului. O imagine uimitor de puternică a lumii schilodite de ea, văzută ca din interiorul acestei lumi prin optica sa nemiloasă și distorsionantă, este principalul lucru care rămâne după vizionarea acestui film. Sună misterios pentru urechea rusă „Hinterland” nu este numele unui „oraș al păcatelor” necunoscut, ci, literalmente, „pământ interior” - lumea interioară a unei conștiințe incurabil bolnave, rănită de război.
bbabo.Net