În ultimele două luni s-au văzut două evoluții globale care au transmis mesaje puternice împotriva discriminării și excluderii. Pe 13 ianuarie, Adunarea Generală a ONU a adoptat prin consens o rezoluție cheie împotriva negării Holocaustului, susținând o acțiune mai puternică împotriva unei astfel de respingeri la nivel internațional.

Cu câteva luni mai devreme, pe 3 decembrie, Comitetul ONU pentru eliminarea discriminării rasiale (Cerd) a emis un set de recomandări care vizează Thailanda în încercarea de a îmbunătăți situația țării în această problemă controversată.

Cu toate acestea, sunt necesare măsuri eficiente de urmărire, care să implice atât sectorul public, cât și cel privat, în special cu unele platforme sau forumuri online care devin focare pentru xenofobie, discriminare și intoleranță.

În ceea ce privește Holocaustul, există dovezi ample care arată că 6 milioane de evrei au murit sub o politică nazistă sistematică atât înainte, cât și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au avut loc și ucideri ale altor grupuri, cum ar fi minorități și persoane LGBTI, adăugându-se la numărul îngrozitor de crime odioase comise în acel moment.

Există și au existat multe cauze ale instanțelor globale și naționale legate de acest lucru, cum ar fi procesele și condamnările liderilor naziști de la Nuremburg, imediat după al Doilea Război Mondial, și nenumărate martori au luat cuvântul. Dovezile care confirmă exterminarea în masă a evreilor și a altor populații vulnerabile sunt de necontestat.

Deci, de ce lumea se confruntă acum cu o nouă rundă de negare a Holocaustului? Se datorează parțial dezinformării și dezinformării -- fenomenul „știrilor false” care s-a strecurat asupra noastră în ultimii ani, agravat de progresul tehnologiei și digitalizării și condus de platforme extremiste și rasiste. Au apărut elemente neo-naziste, alimentate de grupuri și convingeri antitetice cu drepturile omului și democrația.

Rezoluția de luna trecută a Adunării Generale este astfel un apel oportun pentru măsuri eficiente pentru a contracara negarea Holocaustului. Acestea includ programe educaționale care vizează prevenirea viitoarelor încercări de genocid. Apelul adresat statelor și sectorului privat, în special companiilor de social media, este să combată antisemitismul prin informații distorsionate și să faciliteze o mai bună raportare a problemei.

Rezoluția notează importanța tratatului internațional adoptat imediat după al Doilea Război Mondial pentru a impulsiona statele să interzică genocidul. Convenția pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid a luat ființă în 1948, dar încă așteaptă ratificarea de către unii membri ASEAN și alte regiuni.

Cum rezonează aceste evoluții în Thailanda? Țara nu este încă parte la Convenția genocidului, dar trebuie să fie, deoarece acest lucru ar oferi un impuls pentru o educație mai bună și alte măsuri de prevenire a genocidului. În special, genocidul include și acte crude, privarea de bunuri de bază, cum ar fi hrana (foame), răpirea copiilor din familiile lor și prevenirea nașterilor.

Cu toate acestea, genocidul este o crimă vizată de grup care necesită o intenție specifică pentru a fi dovedită împotriva unui grup național, etnic, rasial și/sau religios. Thailanda ar trebui, de asemenea, să includă genocidul ca infracțiune specifică în legea noastră penală.

În așteptarea aderării la această convenție, mulți se pot asigura în continuare că lecțiile dureroase ale Holocaustului nu se pierd. Unele instituții de învățământ predau deja această parte a istoriei lumii, dar poate fi îmbunătățită în forme mai animate atât în ​​​​clasă, cât și în afara acesteia, și mai activ pe internet.

Memorializarea, cum ar fi sub formă de materiale prezentate în muzee, este un alt mijloc de a ajunge la public. Sunt încurajate prezentările eficiente, multimodale, care stimulează interesul oamenilor, înțelegerea, amintirea și empatia. În ceea ce privește rețelele sociale, este important ca platformele să elimine materialele xenofobe și conexe, ținând cont de standardele internaționale privind libertatea de exprimare și limitările permise.

Între timp, Comitetul Cerd a luat în considerare recordul Thailandei în ceea ce privește eliminarea discriminării rasiale și a emis un set de 10 pagini de recomandări pentru ca țara să le urmărească. Acesta a cerut țării să adopte o lege specifică împotriva discriminării bazate pe culoare, castă și origine națională. De asemenea, comitetul a sfătuit țara să incrimineze discursul instigator la ură rasială și să educe publicul.

O anomalie de lungă durată implică profilarea rasială prin cartelele SIM, recunoașterea facială și mostrele de ADN, care afectează în special sudul Thailandei. Comitetul a cerut revizuirea legilor conexe, în special a Decretului privind starea de urgență și a Legii marțiale.

Comitetul a ridicat și problema protecției apărătorilor drepturilor omului din țară. Thailanda mai trebuie să se ocupe în mod corespunzător de o serie de dosare împotriva acestor luptători pentru libertate -- o chestiune care constrânge spațiul civic. Aceste cazuri sunt cunoscute în mod colectiv sub denumirea de Litigii strategice împotriva participării publice (SLAPP).Interesant este că Thailanda a fost invitată să-și revizuiască înțelegerea și recunoașterea „popularelor indigene”. Autoritățile locale tind să adopte punctul de vedere conform căruia doar thailandezii sunt indigeni. Cu toate acestea, comitetul și-a exprimat „îngrijorarea cu privire la rapoartele privind formele directe și indirecte, multiple și intersectate de discriminare cu care se confruntă grupurile etnice și etno-religioase și popoarele indigene, inclusiv, printre alții, Isaan, Karen, Lahu, Malayu Thais, Mani, Moken, și popoarele Urak Lawoi”.

În sfârșit, există o altă problemă cheie care pătrunde în țară: cine scrie istoria popoarelor noastre? Există provocarea de bază a istoriografiei care este să pătrundă în vălul „cine” documentează istoria și „cum” este predată, mai ales când este monofocală. Documentarea și predarea istoriei, fie că este națională sau internațională, necesită o varietate de surse de informații bazate pe dovezi.

De asemenea, solicită o deschidere în discurs și discuție pentru a se asigura că știrile și zvonurile nefondate nu sunt acceptate ca fapte stabilite și că propaganda nu este confundată cu cunoștințe sau educație autentică.

O diversitate de surse credibile și analize critice bazate pe un spațiu democratic solid sunt astfel un tonic binevenit împotriva îndoctrinarii.

Vitit Muntarbhorn este profesor emerit la Facultatea de Drept, Universitatea Chulalongkorn. El a ajutat Națiunile Unite în calitate de raportor special al ONU, expert independent și membru al comisiilor de anchetă ale ONU privind drepturile omului.

bbabo.Net